Danmar Computers

Danmar Computers este o companie privată care activează în domeniul tehnologiei informației și oferă formare profesională în acest domeniu. Personalul companiei are o vastă experiență în dezvoltarea de aplicații web și mobile moderne utilizate în scopuri educaționale. Compania are, de asemenea, o experiență îndelungată în realizarea de proiecte europene în cadrul cărora personalul de cercetare și dezvoltare al companiei desfășoară activități de cercetare și pregătește cursuri de formare adaptate nevoilor diferiților cursanți. Danmar Computers a derulat programe educaționale eurpoene, printre altele: Progress, fostul Leonardo da Vinci și Grundtvig, în prezent Erasmus+ și Horizon2020. În multe dintre aceste proiecte, Danmar a fost responsabilă pentru proiectarea și coordonarea strategiilor de diseminare. Danmar Computers este, de asemenea, dezvoltatorul și furnizorul AdminProject, sistemul online de gestionare a proiectelor europene.

Toate activitățile companiei se bazează pe o rețea de cooperare vastă și bine stabilită, atât la nivel național, cât și internațional. Rețelele naționale includ instituții de formare și consiliere, universități, școli, organizații neguvernamentale, precum și companii din sectorul privat. Rețeaua internațională include parteneri de diferite profiluri provenind din fiecare țară a Uniunii Europene. Misiunea Danmar Computer este promovarea educației pe tot parcursul vieții și asigurarea accesului egal la educație pentru toată lumea prin utilizarea tehnologiei moderne.

Persoană de contact: Małgorzata Mikłosz

E-mail: m.miklosz@danmar-computers.com.pl 

Persoană de contact: Maciej Markowicz

E-mail: m.markowicz@danmar-computers.com.pl

ro_RORomanian